Intr-una din cantarile Bisericii, alcatuita dupa Psalmii lui David, preamarim pe Dumnezeu in cuvintele: “Sfant este Domnul Dumnezeul nostru; inaltati pe Domnul Dumnezeul nostru si va inchinati asternutului picioarelor Lui, ca Sfant este”. O alta cantare bisericeasca, preamarind crucea zice: “Acum vedem asternutul unde au statut picioarele Tale Stapane…” Astazi cu adevarat cuvantul cel de Dumnezeu graitor al lui David a luat sfarsit, ca iata aratat ne inchinam si asternutului preacuratelor Tale picioare.
Deci pana la rastignirea Domnului pe cruce, crucea era lemnul mortii celei mai de ocara. Prin Sfintele Sale patimi, Iisus a schimbat ocara in slava, incat Apostolul Pavel nu gasea alt cuvant in care sa se laude decat in Crucea Domnului, mustrand pe cei ce sunt vrajmasii crucii.
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin prooroci, prin Moise si prin David. Prin proorocul David ne porunceste sa ne inchinam Crucii, asternutului picioarelor Lui, ca sfant este.
Oare de ce zice despre Cruce ca e asternut numai al picioarelor Lui? - Fiindca Iisus S-a rastignit pe Cruce nu cu fiinta Sa dumnezeiasca, ci cu firea omeneasca, Adam cel nou, ceea ce in graiul profetului e tot una cu picioarele Lui Dumnezeu.
Sa lamurim ceva si din intelesul crucii ca suferinta.
Suferinta, necazurile, incercarile sunt cea mai necunoscuta cruce, desi fiecare are de dus cate una. Mai toti se roaga lui Dumnezeu sa-i scape de cruce. Nu e bine asa. E semn ca oamenii nu-i cunosc rostul si nu-i cunosc pe sfinti. Iata de pilda ce spune Marcu Ascetul, ca prin aceasta se cunoaste daca o are cineva, daca primeste cu bucurie necazurile. Tot acest sfant ne spune despre crucea incercarilor, ca pentru trei pricini vin asupra noastra:
ca pedeapsa pentru pacatele facute (“pedeapsa” in graiul batranilor inseamna invatare de minte);
pentru ferirea de cele ce altfel le-am face; si
pentru intarirea virtutii. “Sa nu spui ca se poate castiga virtutea fara necazuri: caci virtutea necercata in necazuri nu e intarita!” (Filocalia I, p. 236.66).
Cea mai grea incercare a vietii e necazul mortii. Cum stam fata de o asemenea incercare? Ar trebui sa stam si mai linistiti ca fata de cruce; fiindca Mantuitorul prin moartea Sa, a schimbat nu numai rostul crucii din ocara in slava, ci a schimbat si rostul mortii si l-a facut bun. Pana la Iisus moartea era o pedeapsa data firii omenesti, plata a pacatului. De la infrangerea mortii, prin invierea Omului nou, moartea cea mai grea incercare a vietii acesteia, s-a schimbat in moarte a pacatului si a izbavirii firii omenesti. Asa ne invata Sf. Maxim Marturisitorul.
Iata de ce praznuind Crucea vorbim de inviere si a mortii omorare.
Acestea sunt cunostinte duhovnicesti care dau curaj vietii acesteia, ii dau inteles si o liniste cu atat mai mare cu cat e mai involburata marea societatii omenesti.
Iata pe ce temelie stam, in praznicul Inaltarii, cand zicem: “Crucii Tale ne inchinam Stapane si sfanta Invierea Ta o laudam si o marim!”...
Parintele Arsenie Boca