Crestinii Ortodocsi se vor afla incepand cu Duminica Vamesului si Fariseului in perioada liturgica a Triodului care tine de la Duminica Vamesului si Fariseului si pana in Sambata Mare (inainte de Pasti), in total 10 saptamani.
Din perioada pregatitoare pentru Postul Mare fac parte saptamanile incununate de Duminica Vamesului si Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Lasatului de carne si a Lasatului de branza.
Postul propriu zis este format din saptamanile ce cuprind Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfantului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfantului Ioan Scararul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca si Duminica Floriilor.
In cele ce urmeaza va prezentam un fragment, referitor la Duminica Vamesului si Fariseului, din volumul Triodul explicat – mistagogia timpului liturgic, semnat de Makarios Simonopetritul, Ed. III, trad. Diac. Ioan. I. Ica jr., Deisis, Sibiu, 2008:
In plan liturgic, ca si in ce priveste postul, perioada pregatitoare permite adoptarea in mod treptat si delicat a randuielii proprii slujbelor Postului Mare. Astfel, aceasta prima duminica ce marcheaza deschiderea Triodului n-are decat cateva particularitati. Este comparabila cu praznicele plasate intr-o duminica din ciclul liturgic fix pentru a le solemniza mai mult, cum sunt Duminica Parintilor Sinodului VII Ecumenic (intre 13 si 20 octombrie), cele doua Duminici ale stramosilor lui Hristos (intre 11 si 18 si 18 si 25 decembrie); Duminica de dupa Nastere (intre 26 si 31 decembrie) si Duminica Parintilor celor sapte Sinoade Ecumenice (intre 13 si 20 iulie). Le este insa usor inferioara, fiindca nu cuprinde lecturi din Vechiul Testament la Vecernie, nici tropar propriu (dovada a instituirii ei destul de recente) si nu are sedelne proprii la stihologia Psaltirii de la Utrenie. Slujba invierii ramane, asadar, dominanta. Slujba sfantului zilei e transferata la Pavecernita vinerii anterioare, fiind inlocuita de oficiulTriodului; in ordinea ierarhica, acesta corespunde, asadar, celui al unui sfant cu „Slava" la stihirile de la Vecernie si Utrenie, stihiri proprii la Laude si doxologia mare, cand cade intr-o duminica. Singura particularitate notabila in planul rubricilor e introducerea la Utrenie dupa Psalmul 50 a idiomelei „Ușile pocaintei..." si a doua tropare legate de ea. Canonul Triodului se adauga in 6 tropare canoanelor Octoihului, ca si canonul unui sfant obisnuit, iar la oda a 6-a se incepe lectura sinaxarului lui Nichifor Calist Xanthopol ce va continua in toate duminicile si sarbatorile Triodului.
Inainte de a da talcuirea parabolei vamesului si fariseului si de a o aplica Triodului, Sinaxarul face o rapida istorie a Triodului evocand semnificatia sa de condensare si recapitulare duhovniceasca a istoriei mantuirii. Ca si ceva mai tarziu Simeon al Tesalonicului, Nichifor distinge cele trei praznuiri ale Duminicilor Vamesului, Fiului Risipitor si Lasatului de carne, de Duminica Lasatului de branza care marcheaza intrarea in Postul Mare. Aceste trei praznuiri sunt o „pregatire in vederea luptelor duhovnicesti ale Postului Mare", in timpul caruia fiecare trebuie sa fie asemenea unui general care-si aseaza trupele, observa inamicul si mediteaza dinainte asupra armelor pe care le va folosi in „razboiul duhovnicesc". Primele arme ale virtutii fiind smerenia si cainta, a fost potrivit ca Parintii sa instituie aceste doua saptamani ale primei parti ale perioadei pregatitoare ca sa nu riscam, in lipsa acestor arme, sa fim biruiti inca de la intrarea in post. Pentru a intra bine inarmat, credinciosul trebuie sa se exercite inca de la deschiderea perioadei Triodului in cea dintai dintre virtuti: smerenia, si sa se recunoasca in vames, sa-i imite smerenia fugind insa de pacatul sau, si sa imite virtutile fariseului fugind insa de mandria lui. Sau, mai degraba, trebuie ca postul si asceza practicate in timpul Postului Mare sa devina un mijloc de a smeri sufletul prin smerirea si ostenirea trupului.
Imnografia acestei zile nu indeamna numai la smerenie, ci si la toate celelalte aspecte ale vietii duhovnicesti pe care le implica aceasta parabola: strapungerea inimii, necesitatea rugaciunii staruitoare si fierbinti si imperativul de a ne feri sa judecam pe aproapele etc.
„In rugaciune sa cadem la Dumnezeul nostru cu lacrimi si suspine fierbinti, urmand smereniei vamesului, celei facatoare de inaltime (Duminica Vameșului și Fariseului, Utreniea, oda canonului7, tropar 4).
Saptamana ce urmeaza Duminicii Vamesului si Fariseului se numeste „Saptamana vestirii" (Teodor Studitul, Cat chron.6 - PG 99, 167D), in ea dandu-se o dispensa totala de la post, ca in timpul Saptamanii Luminate, a Cincizecimii si in timpul celor „douasprezece zile" dintre Nasterea si Aratarea Domnului. Dupa typikon, in timpul acestei saptamani — iar, dupa unii, chiar si in saptamana urmatoare (Ioan cel Postitor - PG99, 1700 AB) — mancam in toate zilele, chiar si miercurea si vinerea, branza si oua in manastiri si carne in lume (Tipicul Sf. Sava p. 61,). (...) Suspendarea postului se inscrie acum in ciclul pregatirii treptate in vederea intrarii in Postul Mare: ea ingaduie atletilor sa-si inmagazineze fortele pentru lupta si sa resimta astfel in ei insisi, in mod mai limpede, fiecare din etapele pe care le va strabate spre cele cinci zile de post ale fiecareia din cele sase saptamani ale Postului Mare propriu-zis. Pe de alta parte, aceasta saptamana corespunde simetric Saptamanii Luminate, in care se da de asemenea dispensa de post, astfel ca aceste doua saptamani incadreaza ca doua borne acest ciclu de purificare si reproducere anuala a experientei baptismale, facand sa iasa inca si mai mult in evidenta unitatea lui. Postul Mare apare, prin urmare, net deosebit de celelalte posturi de peste an, sau, mai degraba, drept recapitularea si condensarea lor.
Referitor la aceasta Duminica in sinaxarul din Triod se spune:
„Cea dintai dintre aceste sarbatori ne infatiseaza pilda Vamesului si a Fariseului. Aceasta saptamana se mai numeste si vestitoare. In adevar, dupa cum cei care vor sa mearga la razboi sunt vestiti mai dinainte de generali despre timpul cand va incepe lupta, ca sa-si curateasca si sa-si ascuta sabiile, ca sa-si cerceteze bine toate celelalte arme, ca sa indeparteze orice piedica, spre a se arunca cu ravna in lupta si spre a-si lua cele de trebuinta; de multe ori, inainte de lupta, li se tin ostasilor cuvantari, li se spun povestiri si pilde ca sa inflacareze sufletele lor si sa indeparteze de la ei lenea, trandavia, frica si orice alta primejdie; tot astfel si Sfintii Parinti vestesc mai dinainte, ca printr-o trambita, lupta ce o vom da prin post impotriva diavolului, spre a curati pacatul care a pus stapanire mai dinainte pe sufletele noastre si care s-a prefacut in venin din pricina timpului indelungat de cand ne stapaneste; mai mult inca, sa ne sarguim sa dobandim faptele bune pe care nu le avem si, intrarmandu-ne cum se cuvine, sa mergem pregatiti spre nevointele postului. Asadar, pentru ca cea dintai arma pentru dobandirea virtutii este pocainta si smerenia, iar cea mai mare piedica, mandria sau ingamfarea, Sfintii Parinti ne infatiseaza in cea dintai sarbatoare a Triodului aceasta pilda vrednica de credinta din dumnezeiasca Evanghelie. Prin fariseu ne indeamna sa ne ferim de pacatul mandriei sau al ingamfarii; iar prin vames ne indeamna sa ne insusim smerenia si pocainta, virtuti potrivnice acestui pacat. Cel dintai si cel mai rau dintre pacate este mandria sau ingamfarea. Din pricina mandriei a cazut diavolul din cer; mai inainte era si se numea luceafar luminos; din pricina ei este si se numeste intuneric. Tot din pricina acestui pacat a fost alungat si Adam, incepatorul neamului omenesc, din desfatarea raiului. Prin aceasta pilda ne indeamna Sfintii Parinti sa nu ne mandrim cu faptele noastre bune, sa nu defaimam pe aproapele, ci sa fim totdeauna smeriti. Caci Domnul celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. Si este mai bine ca sa se intoarca cel pacatos decat sa se mandreasca cel care face fapte bune. Va spun voua, zice Domnul, ca s-a coborat vamesul mai indreptat decat fariseul. Asadar pilda aceasta ne arata ca nimeni nu trebuie sa se mandreasca, chiar daca face fapte bune; dimpotriva, sa se smereasca si sa se roage din suflet lui Dumnezeu, chiar daca ar fi cazut in cele mai mari pacate. Facand asa, nu este departe de mantuire.
Vames este omul care ia de la ocarmuire dreptul de a lua vama; el cumpara acest drept cu multa nedreptate si pentru aceea ia de la oameni vama mai mare decat se cuvine. Fariseu este omul care se socoteste desavarsit in toate, depasind pe ceilalti oameni prin stiinta sa. Saducheul, care-si are numele de la un oarecare Sadochic, este omul care se crede drept, caci sedec inseamna dreptate. La evrei erau trei secte: eseienii, fariseii si saducheii; acestia din urma nu credeau in inviere, in ingeri si in Duhul Sfant.
Sursa: basilica.ro