Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruintei Ortodoxiei este sarbatorita in prima duminica a Postului Mare. Instituita in secolul al IX-lea, aceasta sarbatoare este inchinata biruintei dreptei credinte asupra celor care nu cinsteau icoanele si asupra tuturor ereziilor.
Cultul icoanelor a luat un avant deosebit odata cu pacea Bisericii decretata de Sfantul Imparat Constantin cel Mare si s-a dezvoltat organic timp de aproape patru secole. La inceputul sec. VIII, in anul 726, imparatul bizantin Leon III Isaurul a poruncit ca icoanele sa fie indepartate din biserici si a interzis cinstirea acestora. O dura prigoana impotriva sfintelor icoane si a celor ce le cinsteau cu evlavie a fost dezlantuita de fiul acestuia Constantin V Copronimul, care a convocat un mare Sinod la Hieria (in Asia Mica, in 754), ce a formulat in chip limpede doctrina ereziei iconoclaste: icoanele erau identificate cu idolii, iar cinstirea icoanei lui Hristos era considerata o greseala de natura hristologica (dogmatica). Erezia a continuat, intr-o a doua faza, dupa anul 815, fiind biruita deplin abia odata cu moartea ultimului imparat persecutor Teofil, triumful Ortodoxiei fiind proclamat in mod solemn pe 11 martie 843, in prima Duminica a Postului Mare, praznuita de atunci si pana astazi ca Duminica Ortodoxiei.
Definitia dogmatica a Sinodului al VII-lea Ecumenic
In Biserica Ortodoxa sunt recunoscute sapte sinoade ecumenice, iar cel de-al saptelea este chiar cel care a fixat cinstirea icoanelor. El reprezinta un fel de implinire a istoriei dogmelor, pentru ca este ultimul sinod ecumenic si are aceasta valoare de regula absoluta in ceea ce priveste credinta.
La 3 octombrie 787, in sedinta a VII-a a Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a citit definitia dogmatica: Noi pastram toate predaniile, scrise sau orale, printre care si cea referitoare la sfintele icoane care sta in armonie cu vestirea Evangheliei, caci Logosul divin S-a intrupat in realitate si nu in aparenta. Urmand calea imparateasca, invataturile inspirate de Dumnezeu ale Sfintilor Parintilor nostri si predaniile Bisericii universale, in care salasluieste Sfantul Duh, marturisim cu toata convingerea si claritatea ca, precum semnul sfintei si de viata facatoarei Cruci, tot asa si sfintele icoane demne de cinstire sa fie pictate sau lucrate in mozaic sau din alt material si sa fie asezate in sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase, vesminte, ca fresce sau icoane portabile, in case sau la raspantii, fie ca este icoana dumnezeiescului nostru Stapan si Mantuitor Iisus Hristos, fie ca sunt icoanele neprihanitei Stapanei noastre, ale Sfintei Maicii Sale, ale sfintilor ingeri, ale tuturor sfintilor si dreptilor (...) caci, cu cat sunt mai des contemplate ca reprezentari biblice, cu atat mai mult este indreptat credinciosul sa-si aminteasca de prototip, sa-i urmeze exemplul, sa-i acorde cucernica venerare prin manifestari pioase, fara a fi aceasta inteleasa ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, caci acea venerare adusa semnului sfintei si de viata facatoarei Sfintei Evanghelii si altor sfinte obiecte, adica prin tamaiere, aprindere de lumanari si candele, cum ne invata vechea predanie, caci cinstea adusa icoanei se ridica la cel reprezentat in ea. Cine cinsteste icoana cinsteste persoana zugravita pe ea.
Mai multe informatii privind cultul sfintelor icoane a oferit domnul Ionut Tudorie, lector al Facultatii de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti: „La Niceea, in anul 787, raspunsul teologic este cel care pleaca de asemenea de la Intruparea lui Hristos. Reprezentarea in chip antropomorfic a lui Hristos este tocmai o intarire a realitatii Intruparii lui Hristos. Nu este o intrupare iluzorie, asa cum spun dochetistii, ci este o intrupare temeinica, reala, corecta si o intalnire perfecta intre divinitate si umanitate. Iar faptul ca noi reprezentam in chip iconic doar partea umana a lui Hristos nu este o distrugere a acestei unitati intre cele doua firi ale in Hristos, ci este doar o incercare de a ne pune in fata o reprezentare a Prototipului catre care noi de altfel ne si indreptam rugaciunile si cultul special”.
11 martie 843
La 4 martie 843, sinodul convocat la Constantinopol de patriarhul Metodie in timpul imparatesei Teodora condamna cele doua sinoade iconoclaste de la Hieria (754) si Constantinopol (815), confirma hotararile celor sapte Sinoade Ecumenice si aproba cultul icoanelor in Biserica. La 11 martie, in prima duminica a Postului Mare din anul 843, Metodie a fost intronizat patriarh al Constantinopolului, in prezenta imparatesei Teodora si a fiului ei minor, Mihail al III-lea, iar deciziile sinodului din 4 martie au fost proclamate in mod solemn. Este momentul cand se instituie Duminica Ortodoxiei, ziua restabilirii cultului icoanelor.
Duminica Ortodoxiei trimite la faptul istoric petrecut la 11 martie 843, mai multe detalii aflam de la parintele prof. univ. Sterea Tache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti: „Face trimitere in primul rand la momentul in care Imparateasa Teodora stabileste data care a consemnat biruinta invataturii crestine ortodoxe referitoare la icoane. De ce vorbim de biruinta? Pentru ca in secolele al VIII-lea si al IX-lea s-a dus o lupta crancena intre aparatorii icoanelor si iconoclasti, adica cei care voiau sa le distruga. Deci, ea marcheaza acest eveniment. Pe de alta parte Biserica a luat hotararea ca sarbatoarea aceasta inchinata Ortodoxiei sa fie asezata in prima duminica din Postul Mare, pentru a reaminti momentul istoric la care ne-am referit pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru a reaminti eforturile tuturor celor care au luptat si s-au jertfit, iar multi dintre ei si-au dat chiar viata pentru pastrarea si impunerea integritatii credintei noastre ortodoxe”.
Sarbatoarea Duminicii Ortodoxiei face trimitere insa si la dimensiunea practica reprezentata de locul si importanta icoanelor in Biserica Ortodoxa.
„N-am putea sa vorbim de o teologie ortodoxa autentica fara icoane. De ce acest lucru paradoxal pentru unii sau surprinzator? Pentru ca invatatura despre icoane este foarte strans legata de hristologie. Icoana reprezinta faptul fundamental ca Dumnezeu Cuvantul se intrupeaza. Deci, ia chip de om din iubire pentru oameni, pentru a-i ajuta pe oameni sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu. Icoana este locul unei prezente harice. Deci, puterea, harul, lucrarea sau energia, prezenta si lucratoare in trupul sfantului sau in Trupul Mantuitorului Iisus Hristos, cata vreme a fost pe pamant se transfera, daca vreti, icoanei asa cum se transfera moastelor. Din cauza aceasta icoanele fac minuni”, a mai spus parintele profesor.
Prin icoanele vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual
Icoana are un rol foarte important atat in practica si viata liturgica de zi cu zi a Bisericii, cat si in stabilirea doctrinala a invataturilor de credinta. Cinstirea icoanelor nu este pacat, nu este idolatrie, ci este mijlocul prin care ne manifestam adoratia noastra la adresa lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni a devenit El Insusi om. Venerarea icoanei nu se refera la materia din care este facuta, ci la chipul celui care este pictat pe ea. Atunci cand stam in fata unei icoane, simtim prezenta celui reprezentat pe ea. Cinstirea icoanelor nu este una exagerata, ci, atunci cand intram intr-o biserica sau casa unde sunt icoane, dam, si noi insine, crezare cuvantului Sfantului Ioan Damaschin, care a spus: „Prin icoanele vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual“.
Sursa: basilica.ro