Din punct de vedere al rubricilor liturgice, Duminica Fiului Risipitor se desfasoara in acelasi mod ca si cea a Vamesului si Fariseului, identitatea lor formala evidentiind astfel complementaritatea tematica. Inutil sa reluam aici interpretarea parabolei fiului risipitor dezvoltata mai sus in capitolul despre metanoia, sa notam insa gratie concluziilor care au putut fi trase cu privire la sensul ascezei, ca fiul risipitor poate reveni la sine insusi mai intai, iar mai apoi la Tatal, nu numai constientizandu-si indepartarea si risipirea, dar si parcurgand cu osteneala calea care l-a indepartat de patria sa. Aceasta cale e tocmai cea a celor 40 de zile de post si rugaciune care intaresc si adancesc intoarcerea la sine a primelor miscari ale caintei. Detaliul care ni-l arata pe Tatal „venind in intampinarea" fiului Sau pentru a-l primi in casa familiala e extrem de sugestiv si exprima in chip desavarsit ce am incercat sa aratam aici cu referire la fiecare virtute sau detaliu liturgic si ascetic analizate pana acum: pustia Postului Mare e deopotriva prilejul unei anticipari cotidiene, a Pastelui si a realizarii sincrone a ceea ce timpul liturgic nu prezinta decat diacronic.
Duminica Fiului Risipitor dezvolta in principal o invatatura privitoare la cainta, dar si la iertarea dumnezeiasca ce decurge de aici si la restaurarea omului in demnitatea sa originara de „fiu". Dupa sinaxarul lui Nichifor Calist, ea a fost instituita de Parinti pentru ca pacatosii sa nu cada in deznadejde „vazandu-se pe ei insisi" si dandu-si seama de indepartarea lor, ci sa dobandeasca curaj trecand la „practica" efectiva a caintei si a virtutilor legate de ea cu certitudinea ca Dumnezeu le va da milostenia Sa venind in intampinarea tuturor celor ce se pocaiesc fierbinte. Dupa Sfantul Grigorie Palama, milostenia dumnezeiasca sugerata de Duminica Fiului Risipitor e completata si echilibrata de comemorarea „infricosatei Judecati" din duminica urmatoare; fiindca Dumnezeu, in care dreptatea si mila coexista intr-un mod indisociabil, face ca intotdeauna timpul asprimii sa fie precedat de timpul milosteniei si compasiunii. Echilibrul intre cele doua aspecte ale acestei antinomii pe care am constatat-o ca una de prima importanta in spiritualitatea Triodului, e, asadar, mentinut in sanul perioadei pregatitoare in planul succesiunii (diacroniei) reflectand astfel ordinea permanenta a manifestarii intelepciuni lui Dumnezeu.
Duminica Fiului Risipitor marcheaza, pe de alta parte, momentul in care incepe rasturnarea sensului ciclului liturgic saptamanal: saptamana care-i urmeaza nu se mai numeste Saptamana Fiului Risipitor, ci Saptamana Lasatului de carne. Desi in timpul acestei a noua saptamani dinaintea Pastelui pana la inceputul Postului Mare se revine la regulile normale ale postului, dispensa saptamanii precedente e completata de usurarea slujbelor: suprimarea unei catisme a Psaltirii la Utrenie, omiterea Mijloceasurilor si a Canonului Maicii Domnului la Pavecernita.
(Informatii preluate din Triodul explicat – Mistagogia timpului liturgic, autor ieromonah Makarios Simonopetritul, editia a III-a, Editura Deisis, Sibiu, 2008)